top of page

Blog

Featured Posts

Plantează pentru polenizatori | Cine sunt polenizatorii?



Încheiam episodul anterior (despre procesul de polenizare) al campaniei #PlanteazăPentruPolenizatori#EducațiePentruSchimbare cu informația că, în medie (cu mai puține specii în zonele cu climă temperată și mai multe în zonele tropicale), peste 80% din totalul plantelor cu flori au nevoie de #polenizatori pentru a se putea reproduce (FAO).


Cine sunt polenizatorii?

Sunt un grup divers de animale - peste 200.000 de specii de polenizatori, din care aproximativ 1.000 sunt vertebrate (inclusiv lilieci, păsări (colibri), marsupiale, rozătoare și reptile; mai multe specii de maimuțe, veverițe de copac, lemuri, olingo și kinkajou, precum și unele specii de papagali); marea lor majoritate însă sunt insecte - muște, gândaci, viespi, furnici, fluturi, molii, albine.

Albinele reprezintă unul dintre cele mai mari grupuri de polenizatori și sunt principalii polenizatori din majoritatea ecosistemelor. Prin urmare, evoluția albinelor și a plantelor cu flori sunt intrinsec legate. Albinele au fost documentate peste tot în lume, pe toate continentele și în toate habitatele, oriunde sunt prezente plante cu flori. Sunt un grup monofiletic vechi de 120 de milioane de ani, care astăzi include, în întreaga lume, aproximativ 20.000 de specii descrise.

Abundența și diversitatea polenizatorilor asigură procesul esențial de polenizare pentru paleta deosebit de diversă de plante și asigură o hrană mai bună pentru oameni.

Despre legătura dintre polenizatori și hrană vă povestim în următorul episod al campaniei #PlanteazăPentruPolenizatori | #PlantingForPollinators.

~•~

Această activitate face parte din proiectul #EducațiePentruSchimbare - '#SnailKidsInMureș#Change starts with #education', finanțat de Uniunea Europeană prin programul LIFE19.

Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar EASME nu este responsabilă pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.

~•~

Archive
Follow Us
  • Grey Facebook Icon

Blog

bottom of page